Ştiri Piteşti

Experiment artistic inedit în Pitești

IMG-20220604-WA0002

Experiment artistic inedit în Pitești – O piesă de teatru interactiv pentru copii.

Experiment artistic inedit

Bunătate, milă, solidaritate și o gamă întreagă de simțăminte și stări încearcă părinții să transmită copiilor. Și ceea ce sădesc azi va rodi mâine. Dar cum ar putea cineva să cultive principii în mintea micuților, altfel decât prin poveste?

O actriță de calibru a dramaturgiei românești, care a reprezentat cu cinste Piteștiul de-a lungul carierei sale, Luminița Borta a ticluit o piesă dedicată prichindeilor. Și îi așteaptă mâine la ora 11 pe tărâm de basm.

Școala Prințeselor

Creatoarea spectacolului apare pe scena „Teatrului Independent” din strada Teiuleanu, alături de fiica sa, Ania Herman (foto).

Experiment artistic inedit
received 3213834215552586

Juna talentată care calcă pe urmele iubitei sale mame, va interpreta rolul complex al unei regine răsfățate care își descoperă adevărata menire, aceea de a fi un bun exemplu de comportament pentru cei mici. Va fi un spectacol interactiv la care sunt așteptați copiii începând cu vârsta de 4 anișori.

Fetițe și băieți vor fi angrenați efectiv în actul artistic fiind invitați să intre pentru doua ceasuri în spațiul imaginar, fantastic, al unei adevărate „Școli de Prințese”.

Bine, Adevăr și Frumos

Fermecătoarea Ania îi va purta prin lumea de basm a unor povești educative, moralizatoare.

„Facem educație prin distracție pentru copii” ne-a mărturisit distinsa actriță Luminița Borta în pauza dintre două repetiții.

Altceva nu mai dezvăluim, pentru a nu știrbi din bucuria unor surprize pe care le vor avea părinții care vor merge cu odrasle lor la spectacol. Unul inedit, experimental, gândit să le insufle micilor spectatori ideile nobile ale Antichității: Bine, Adevăr și Frumos, la nivelul de înțelegere al copilașilor, sub forma unor povești cu tâlc.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Eduard TomaziuEduard Tomaziu