Ştiri Piteşti

Egiptean reținut pentru trafic de canabis la Pitești

Egiptean reținut trafic — Detalii actualizate despre Egiptean reținut trafic, pe scurt, în articolul de mai jos.

Egiptean reținut trafic

Polițiștii BCCO Pitești, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, cu sprijinul jandarmilor argeșene, l-au reținut pe Mohamed K., cetăţean egiptean, de 35 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Bărbatul este bănuit că, începând cu anul 2017 până în prezent, ar fi oferit spre vânzare droguri de risc. Cu ocazia depistării au fost descoperite, în autoturismul cu care acesta se deplasa, un recipient ce conținea resturi vegetale susceptibile a fi canabis și două telefoane mobile.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, după administrarea probatoriului fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 25 octombrie a.c., să fie prezentat Tribunalului Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Egiptean reținut trafic
Suspectul luat de mascaţi

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu