Ştiri Piteşti

Bătaie de joc la locurile de joacă din Piteşti. Cu ce cuvinte îşi „îmbogăţesc” vocabularul cei mici

loc-joaca-1

Bătaie joc locurile — Detalii actualizate despre Bătaie joc locurile, pe scurt, în articolul de mai jos.

Bătaie joc locurile

Bătaie de joc la locurile de joacă din Piteşti.

Proiectul municipalităţii de a amenaja cât mai multe spaţii în care cei mici să-şi petreacă timpul a fost unul reuşit, în sensul în care majoritatea locurilor de joacă au fost modernizate cu aparatură nouă şi suprafaţă de tartan.

Ce nu a prevăzut administraţia din Piteşti este, se pare, verificarea periodică a acestor spaţii. De-a lungul timpului, puştanii cărora le lipsesc cei şapte ani de acasă au umplut toboganele şi balansoarele cu mâzgăleli de tot felul, multe dintre acestea obscene.

Bătaie joc locurile
loc joaca 3

Astfel, copiii care tocmai au învăţat să citească îşi „îmbogăţesc” vocabularul cu termeni precum „mă-ta”, „tactu”, „panaramă”, „gang bang”, precum şi cu alte cuvinte pe care nu le putem reproduce, ele însele făcând referire la organe reproducătoare. Iar pentru cei care nu au descoperit încă tainele citirii, există desene sugestive.

Bătaie joc locurile
loc joaca 2

Putem sugera organelor de control să fie mai atente la preocupările adolescenţilor care nu mai încap pe balansoar sau pe tobogan, dar vin, chipurile, să se distreze.

Cum se distrează, vedeţi şi voi. Poate ar fi cazul să înveţe şi a vopsi…

Bătaie joc locurile
loc joaca 4

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu