Cine este noul consilier local de la Primăria Pitești. Astăzi a depus jurământul!
Un nou nume pe scena politică
Astăzi, la ședința extraordinară a Consiliului Local Pitești, și-a depus jurământul un nou consilier local. Este vorba despre Natalia Dumitrache care preia oficial funcția în locul lui Mihai Coteț, acesta devenind senator.
Vă reamintim faptul că Natalia Dumitrache a fost aleasă în cadrul alegerilor locale de anul trecut, candidând pe listele PNL Argeș.
Dumitrache Natalia, economist, antreprenor
Potrivit informațiilor publicate de partid, “Natalia este moldoveancă de peste Prut, adoptată, parcă, de o viață de către Pitești, aici unde a urmat o facultate, mai apoi un master și și-a întemeiat o familie frumoasă. Locuiește în România de la 15 ani, iar în Pitești, de 25 de ani. Își iubește orașul și este implicată într-o multitudine de proiecte.
Natalia este economist, antreprenor și o mama de nota 10, implicându-i și pe cei doi copii ai ei în tot felul de activități, în special sportive. A văzut, cu acest prilej, care sunt lipsurile din sistem și mai ales, cu ce se confruntă tinerii care nu au alternative de petrecere a timpului liber în Pitești, ca să nu mai vorbim de oportunități de carieră după ce termină o școală.
Natalia este un om serios și de acțiune. Știi că dacă are un proiect de dus la capăt, va fi omul care îl va urmări cu conștiinciozitate și va face lucrurile cel mai bine posibil. Este bătăioasă, cu inițiativă și, în viața profesională, s-a dovedit a fi și un foarte bun manager, și un om de echipă”.
Cine este noul consilier local de la Primăria Pitești. Astăzi a depus jurământul!