
Cel mai controversat bloc din Pitești va fi demolat în 2025! Ce se construiește în loc.
Soarta blocului-fantomă din cartierul piteștean Tudor Vladimirescu – un imobil degradat, cu patru etaje „oarbe”, care a rămas încremenit în stadiul de construcție – a fost pecetluită în ședința Consiliului Local Pitești, din 29 ianuarie a.c.
Imobil desprins din filmele de groază
Blocul-fantomă își trăiește ultimele sale clipe, urmând să devină un munte de moloz. Imobilul sinistru care stă, de circa 34 de ani, ca un… junghi în „coasta” municipalității, va fi ras de pe suprafața pământului. Vor fi demolate zidurile mâzgălite cu desene obscene. Vor fi dărâmați pereții năpădiți de mucegai.
Fără geamuri și fără finisaje, imobilul cu povești intrigante este spaima piteștenilor din cartierul Tudor Vladimirescu.
Desprins parcă din filmele de groază, blocul-fantomă îi… bântuie pe locatarii din zonă cu decorul înfiorător și cu mirosul respingător, fiind „populat” nu numai de oameni ai străzii, ci și de maidanezi, de pisici, de rozătoare, de târâtoare etc.
Aflată în stare de degradare accentuată, construcţia nefinalizată este un focar de infecţie, singurii „locatari” fiind vagabonzii, fie că ne referim la oameni sau la animale.
G1 se demolează pentru a-i face loc unui bloc nou
La ședința Consiliului Local Pitești din 29 ianuarie 2025, a fost votat în unanimitate proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cristian Gentea privind aprobarea unor măsuri în vederea implementării proiectului „Construire de locuințe pentru tineri – cartierul Tudor Vladimirescu, municipiul Pitești”.
„E vorba despre blocul G1 din cartierul Tudor Vladimirescu, pe care cetățenii, ca și noi, vor să îl vadă cât mai curând demolat și să trecem la construcția acelui bloc de locuințe pentru tineri specialiști.
Ministerul de Interne ne-a informat că valoarea finală a obiectivului este de 1.267.931 lei. Noi le-am spus că suntem de acord, dar nu să le dăm banii, ci să le dăm un număr de unități locative.
După ce terminăm blocul, o să facem evaluarea și o să le dăm un număr de unități locative, în funcție de această valoare. I-am notificat ca să trecem la demolare și solicită Hotărârea Consiliului Local, în acest sens”, a spus primarul Cristian Gentea.
În blocul ce urmează să fie construit în locul imobilului supus demolării vor primi locuințe de serviciu tineri specialiști care lucrează în domeniile Sănătate și Educație. Iar un număr de unități locative va fi rezervat, în compensație, specialiștilor din MAI.
Așadar, blocul-fantomă va fi ras de pe suprafața Piteștiului, iar din cenușa lui va renaște un nou imobil. Termenele urmează să fie stabilite.
„Oricum e foarte bine că măcar ajungem să demolăm, în prima fază, acel imobil care le-a creat mari probleme locuitorilor din zonă”, a concluzionat un consilier local.
Poveștile blocului lăsat în paragină
Blocul G1 din Tudor Vladimirescu a fost, de mai multe ori, subiect de presă, numeroase articole fiind publicate pe tema imobilului lăsat în paragină, inclusiv de ziarul „Argeșul”.
Însămânțat pe vremea lui Ceaușescu, proiectul imobiliar a demarat în anul 1991 și a aparținut Regionalei CFR Craiova, dar lucrările au fost oprite la scurt timp, din cauza unor litigii cu privire la terenul pe care era amplasată construcția.
În anul 1995, imobilul a fost preluat în administrarea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș (IPJ) și a fost cedat, în anul 2002, Consiliului Local al municipiului Pitești.
Investiția efectuată de IPJ Argeș, în perioada 1995 – 1999, va fi compensată prin cedarea, către IPJ Argeș, la momentul dării în folosință a imobilului, a unui număr de apartamente care să acopere investiția actualizată, a precizat MAI, în urmă cu câțiva ani.
Totodată, în vara anului 2019, printr-o scrisoare adresată redacției noastre, MAI ne-a informat cu privire la pretențiile pe care le are de la municipalitate: „Soluțiile identificate de reprezentanții IPJ Argeș și susținute de MAI sunt fie restituirea de către Consiliul Local a sumelor investite, actualizate, fie transferarea, în proprietatea IPJ, a altor imobile de locuit (apartamente), situate pe raza municipiului Pitești”.
Tranziția de la MAI la Primăria Pitești a fost una greoaie și a durat ani întregi, timp în care imobilul neterminat și-a construit renumele de bloc-fantomă. După ce obiectivul a intrat, în sfârșit, în patrimoniul primăriei, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești a efectuat un studiu, pentru a decide dacă imobilul poate fi transformat în locuințe sociale sau dacă va fi dărâmat complet. Verdictul a fost dat în 2025: va fi demolat!
Cel mai controversat bloc din Pitești va fi demolat în 2025! Ce se construiește în loc.