Zeci percheziții Argeș — Detalii actualizate despre Zeci percheziții Argeș, pe scurt, în articolul de mai jos.
Zeci percheziții Argeș

Zeci de percheziții în Argeș.
La data de 12 iulie a.c., polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română pun în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș, în cadrul unui dosar de urmărire penală, aflat în supravegherea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă letală fără drept.
Acțiunea urmărește documentarea activității infracționale a unui grup de persoane bănuite că ar fi săvârșit acte de braconaj cinegetic la specia urs brun și alte specii de interes cinegetic.De asemenea, se urmărește descoperirea și confiscarea tuturor bunurilor deținute ilegal.
La activități participă polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Argeș, Ilfov, Vâlcea, Olt, Dâmbovița, specialiști criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică din Poliția Română și inspectoratelor de poliție județene, precum și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și ai serviciilor pentru acțiuni speciale.
Operațiunea de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
În cursul acestei zile, 12 iulie, în funcție de evoluția anchetei, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.