Voluntari liceeni studenți — Detalii actualizate despre Voluntari liceeni studenți, pe scurt, în articolul de mai jos.
Voluntari liceeni studenți

Timp de trei zile, în acest weekend, Parcul „Lunca Argeșului” va deveni punctul central de atracție pentru comunitatea noastră, găzduind, în premieră, ediția a 45-a a „Simfoniei Lalelelor”.
Organizatorii sunt sprijiniți, în efortul de a se asigura că vizitatorii festivalului se vor bucura, în condiții optime, de manifestările oferite în cadrul evenimentului, de 45 de voluntari, adolescenți și tineri piteșteni.
Studenți ai Universității din Pitești, alături de liceeni de la Colegiul Național „I. C. Brătianu” și de l a Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, coordonați de către președintele Asociației Studenților Universității Pitești, Cristian Popescu, vor oferi informații sau ghidare vizitatorilor, vor supraveghea zonele în care sunt concentrate activitățile pentru o bună desfășurare a evenimentului și vor distribui pliante celor prezenți.
Așadar, pentru informații privind programul manifestărilor și circuitul atracțiilor sau pentru sprijin, la nevoie, apelați cu încredere la voluntari, pe care îi veți putea recunoaște după legitimația de „Voluntar” și după eșarfa de culoare mov pe care o vor purta la gât sau pe braț.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
