Actualitate

Video cu şoferul beat care a lovit maşina de Poliţie la Bascov

şoferul beat lovit — Detalii actualizate despre şoferul beat lovit, pe scurt, în articolul de mai jos.

şoferul beat lovit

şoferul beat lovit
beat lovit politie fb

Video cu şoferul beat care a lovit maşina de Poliţie la Bascov.

În ziua de 01 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, și au reținut un bărbat de 35 de ani, din Bascov.

VIDEO – Reţinut de poliţişti

Din cercetări s-a stabilit că, în dimineața zilei de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, bărbatul, în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi avariat o autospecială de poliție, repartizată Secției de Poliție Rurală Bascov, care se afla staționată pe DN 7C, în apropierea sediului secției de poliție și nu a oprit la locul faptei.

În urma verificărilor ulterioare, polițiștii l-au identificat pe conducătorul autovehiculului, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta se află sub influența alcoolului.

Având în vedere că valoarea alcoolemiei a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

După administrarea probatoriului, în ziua de 01 februarie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu