Actualitate

„Veorica”, de neoprit: „Dorim să ne anexăm pe prevenţie”

Veorica neoprit Dorim — Detalii actualizate despre Veorica neoprit Dorim, pe scurt, în articolul de mai jos.

Veorica neoprit Dorim

Veorica neoprit Dorim
Ce atâta supărare pentru un fleac de anexare

În şedinţa de Guvern de azi, prezidată de prim-ministrul Viorica Dăncilă, şeful Executivului şi-a continuat lupta de gherilă cu limba română, comiţând alte câteva faulturi din spate asupra gramaticii. Şi nu numai.

Un exemplu: „În perioada următoare, investiţiile şi dezvoltarea companiei va continua”. Corect ar fi fost „vor” continua.

Pentru astfel de greşeli, în ciclul gimnazial nu se trece clasa dintr-a V-a într-a VI-a.

Un alt exemplu, care ne face s-o bănuim pe doamna din fruntea Guvernului de analfabetism funcţional: „Dorim să ne anexăm pe prevenţie”.

În mod evident, doamna prim-ministru a vrut să spună „Dorim să ne axăm pe prevenţie”. Ceea ce e cu totul altceva.

Noi, însă, cei care lucrăm în presă, ne-am obişnuit deja să intuim sau să ghicim ce vrea să spună doamna Dăncilă, indiferent de ce enormităţi îi ies din gură.

Până la urmă, anexare, axare, tot aia e, nu?

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Sorin SimionSorin Simion

Un Comentariu

Comentariile sunt închise.