Actualitate

Unde vor merge piteştenii de 1 Mai?

Unde vor merge — Detalii actualizate despre Unde vor merge, pe scurt, în articolul de mai jos.

Unde vor merge

Unde vor mergeIndiferent de cum va fi vremea, Ziua Internaţională a Muncii va fi sărbătorită de majoritatea piteştenilor departe de casă. Am aflat asta stând de vorbă cu Gabriel Radu, directorul agenţiei de turism „Discovery”.

Grătarul e „vedetă”

„Piteştenii, majoritatea, merg la grătar şi inundă văile, lucru care nu e rău dacă ar şi strânge gunoaiele după petrecere. Este drept, autorităţile ar trebui în primul rând să creeze locuri pentru campare, conform legii (locuri special amenajate, cu vetre de foc, cu protecţie împotriva incendiilor, toalete, spaţii pentru depozitarea şi colectarea ulterioară a deşeurilor ş.a.m.d.). Cei din mediul privat care vor să facă aşa ceva, culmea, nu primesc aviz sau procedurile sunt atât de greoaie, încât întreprinzătorii se orientează către altceva. În afară de amatorii de grătare, sunt piteşteni (mai puţini) care merg pe litoralul românesc şi în Bulgaria. Cei care speră că în Bulgaria vor avea parte de 1 Mai de o vreme de plajă greşesc. Între noi şi ei nu sunt diferenţe climatice. Avantajul e că bulgarii au foarte multe hoteluri cu piscină acoperită. De aceea ei câştigă mai mult decât noi” – a apreciat dl. Radu.

Sezonul în Deltă

„Revenind, sunt piteşteni care preferă muntele şi zonele agro-turistice. Un obiectiv mai puţin cunoscut (dar despre care e bine de ştiut) este Delta Dunării. Acum începe sezonul, înfloreşte nufărul. O mică parte, să spunem exclusivistă, este cea care alege aşa-numitele citybreak-uri în Franţa sau Italia. În fine, merită să menţionăm că amatorii de schi au câteva destinaţii unde pot practica sportul preferat (poate) pentru ultima dată în acest an” – a conchis directorul agenţiei de turism.

George OLTEANU

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu