Actualitate

Termenul pentru plata amenzilor a fost modificat

Termenul plata amenzilor — Detalii actualizate despre Termenul plata amenzilor, pe scurt, în articolul de mai jos.

Termenul plata amenzilor

Veste bună pentru şoferi! Începând de mâineTermenul plata amenzilor, Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale va fi pusă în aplicare.
Astfel, toţi conducătorii auto care vor primi amenzi contravenţionale, le vor putea achita pe jumătate într-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal faţă de 48 de ore cât era termenul maxim până acum prezent. Modificarea este foarte importantă pentru şoferi, mai ales că unii dintre ei erau amendaţi la mari distanţe de judeţul de domiciliu, unde trebuia achitată contravenţia, şi nu se încadrau în termen, motiv pentru care amenda trebuia plătită integral.
„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată în noua prevedere legală.
De asemenea, tot potrivit Legii nr. 203/2018, dacă agentul constatator al contravenţiei nu consemnează în procesul-verbal şi codul numeric personal al celui care a încălcat legea, procesul-verbal va fi considerat nul. Pe cale de consecinţă aceste amenzi vor fi anulate.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau