Actualitate

Tânărul care a dărâmat un stâlp în Argeș era beat la volan

Tânărul dărâmat stâlp — Detalii actualizate despre Tânărul dărâmat stâlp, pe scurt, în articolul de mai jos.

Tânărul dărâmat stâlp

Tânărul dărâmat stâlp
08B74C85 2C8A 41F2 BD28 DCFED3D29653

Argeș: Accident grav. A doborât un stâlp și a intrat în șanț.

Update: Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un tânăr de 20 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Sudeaua, din comuna Budeasa, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de susținere a rețelei de electricitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, tânărul a fost rănit, ulterior fiind transportat la spital.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Știrea inițială

Pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit în această dimineață la un eveniment rutier produs pe raza localității Bascov, în care un autoturism a lovit un stâlp de electricitate și a intrat într-un șanț. În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin, în vârstă de circa 26 ani, care a suferit zgârieturi la membrul superior stâng, fiind transportat la spital de către un echipaj SMURD. La fața locului, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul