Actualitate

Tânăr de 21 ani fără suflet! Și-a bătut mama cu bestialitate

Tânăr 21 ani — Detalii actualizate despre Tânăr 21 ani, pe scurt, în articolul de mai jos.

Tânăr 21 ani

Tânăr 21 ani
5D957BA4 FD29 487E 96BA F71144476498

În ziua de 08 mai, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la o stare conflictuală, petrecută între o femeie și fiul său.

Din cercetări s-a stabilit că, femeia, de 54 de ani, ar fi fost agresată de fiul său, de 21 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Femeia nu a necesitat îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, împotriva tânărului de 21 de ani, era emis, de către Judecătoria Câmpulung, un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, iar după administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Urmează ca, în cursul zilei de astăzi, față de cel în cauză să fie dispuse măsuri preventive.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşulredacția