Actualitate

SUTE DE PERSOANE ȘI FIRME VERIFICATE PRIVIND RESPECTAREA MĂSURILOR ANTI-COVID

SUTE PERSOANE FIRME — Detalii actualizate despre SUTE PERSOANE FIRME, pe scurt, în articolul de mai jos.

SUTE PERSOANE FIRME

SUTE PERSOANE FIRME
VERIFICARI

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate, în mod integrat, de către Grupul de lucru constituit prin Ordinul prefectului nr.258/2020, acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.

Astfel, verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 400 de persoane si 76 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, au fost legitimate 148 de persoane și au fost verificate 95 de autoturisme, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 500 de lei.

Totodată, în urma acțiunilor de control efectuate de pompieri, au fost verificate 3 societăți comerciale și 72 de persoane fizice; dintre acestea din urmă 4 au fost surprinse că nu respectau măsurile de protecție individuală în spații închise și au primit avertismente.

În urma acțiunilor de control efectuate de jandarmii argeșeni, nu au fost aplicate sancțiuni.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga AndronachiOlga Andronachi