Actualitate

Situație absurdă la „permise”: unii așteaptă o lună, alții… un an

Situație absurdă permise — Detalii actualizate despre Situație absurdă permise, pe scurt, în articolul de mai jos.

Situație absurdă permise

O cititoare a cotidianului nostru ne-a transmis zilele trecute un mesaj pentru a semnala situația aiuritoare de la Serviciul pentru Permise Auto din Pitești.

„Oficialii, după ce au văzut că se organizează un protest împotriva celor cinci luni de așteptare pentru sală și traseu, au micșorat timpul la cinci săptămâni, astfel: durează două săptămâni între programarea la sală și susținerea examenului, iar dacă este promovat, traseul se dă la distanță de 3 săptămâni.

Situație absurdă permise
Situaţia de la Permise Auto trebuie rezolvată cumva Şi grabnic

Eu am luat sala din prima (n.r. – înainte de aprobarea reducerii duratei de așteptare menționate), după o lună și jumătate de așteptare, apoi am așteptat patru luni pentru a da traseul.

Am fost picată in primele 5 minute, iar acum sunt obligată să aștept iar patru luni.

Mi se pare inadmisibil să fiu obligată să aștept nouă luni pentru un permis auto, iar cei care dau acum, cinci săptămâni.

Am fost joia trecută la comandant și a refuzat să asculte și să citească cererea, iar apoi a dat afară toate persoanele care încercau să îi explice că au așteptat deja prea mult și au nevoie și ei de privilegiul de a aștepta trei săptămâni.

Sper că făcând acest lucru public, se va rezolva cumva situația. Mulțumesc!”, ne-a scris Ene Alexandra Gabriela.

Din câte ştim, situaţia e pricinuită de lipsa acută de personal cu care se confruntă serviciul de permise auto. Însă, indiferent care ar fi explicaţiile, e de datoria autorităţilor locale să găsească o soluţie care să deblocheze lucrurile. Pentru că, aşa cum bine spune cititoarea noastră, timpii de aşteptare sunt inacceptabil de mari.

 

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu

7 Comentarii

  1. In timp ce pe aia din tarile civilizate ii preocupa problema poluarii mediului pe noi ne freaca grija de un permis. Mereu am fost un popor cu mize mici

  2. Niște jigodii😡😡🤬
    Aștepți 1 an sa iei cu cacat de permis,dacă n-ai nici pile,cu sunt ei obișnuiți sa lucreze te-ai dus pe râpa de tot🤬🤬🤬😡😡

Comentariile sunt închise.