Actualitate

Simona Bucura Oprescu: Femeile au puterea de a schimba lumea!

Simona Bucura Oprescu — Detalii actualizate despre Simona Bucura Oprescu, pe scurt, în articolul de mai jos.

Simona Bucura Oprescu

Simona Bucura Oprescu
IMG 9440

Președintele Comisiei Europene, președintele Parlamentului European și președintele Băncii Europene sunt toate femei. Iată doar câteva exemple de femei care fac o performanță foarte bună în înalte funcții publice.

Cea mai sigură, cea mai echitabilă și cea mai progresistă cale pentru a avansa societățile noastre este să oferim șanse egale femeilor și, mai mult, să promovăm măsuri care să le ajute să își folosească întregul potențial în viața publică.

Femeile au puterea de a schimba lumea! Eu cred în puterea lui #împreună!

Info: La 8 mai este marcată în fiecare Ziua egalităţii de şanse între #femei şi #bărbaţi. Aceasta a fost instituită prin Legea 23/2015 pentru promovarea egalităţii de şanse între sexe ca parte integrantă a politicii sociale.

Egalitatea între femei şi bărbaţi este parte integrantă a obiectivelor Uniunii Europene. Articolul 8 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene specifică faptul că este responsabilitatea Uniunii Europene de a elimina inegalităţile şi de a promova egalitatea între bărbaţi şi femei la nivelul tuturor activităţilor.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul