Şacalii imobiliari ţin — Detalii actualizate despre Şacalii imobiliari ţin, pe scurt, în articolul de mai jos.
Şacalii imobiliari ţin
Primăria Piteşti nu poate face două investiţii majore din cauza a două procese care au ca obiect terenurile vizate de administraţie. Pe de-o parte, nici până acum nu s-a terminat procesul dintre Piteşti şi comuna Bradu pentru o serie de terenuri de lângă Arpechim pe care se doreşte construirea unui parc industrial. Banii sunt prevăzuţi în buget, dar investiţia este blocată, în condiţiile în care Piteştiul are drept de proprietate, dar Bradu a făcut puneri în posesie ilegale în zonă. Pe de altă parte, Primăria Piteşti încă nu poate extinde cimitirul „Sfântul Gheorghe” şi să facă o legătură între Calea Drăgăşani şi strada Nicolae Dobrin, deoarece terenul de 66.000 mp pe care ar urma să îl primească gratuit de la Armată în Trivale, lângă stadion, se află tot în litigiu. De această dată, iţele sunt încurcate de o firmă privată care a pus ochii pe teren. Iată, aşadar, cum mizele imobiliare uriaşe pot pune în pericol, dacă nu chiar bloca definitiv, investiţii de care tot oraşul are nevoie.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
