Actualitate

Răniţi în accident la Curtea de Argeş

Răniţi accident Curtea — Detalii actualizate despre Răniţi accident Curtea, pe scurt, în articolul de mai jos.

Răniţi accident Curtea

Din verificări a rezultat că Daniel Constantin C., de 34 de ani, din Băiculeşti, circula cu un Volkswagen Bora către Piteşti. Din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, a lovit o Dacia Logan condusă regulamentar în aceeaşi direcţie de Florin Constantin T., de 22 de ani, din Tigveni. Din impact, Loganul a fost proiectat într-un alt autoturism care oprise pentru a vira la stânga, condus de o femeie de 34 de ani, din Curtea de Argeş, alături de care se afla un tânăr de 26 de ani, din acelaşi municipiu. Aceştia din urmă au fost răniţi uşor şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Răniţi accident Curtea
Asta se întâmplă când nu este păstrată distanţa

„La ora 17.35 a zilei de marţi, o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş a intervenit pe strada Victoriei la un accident rutier produs între trei autoturisme. Echipajul ambulanţei a asistat medical, la faţa locului, trei persoane, iar pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor”, ne-a informat ISU Argeş.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau