Actualitate

Puști de 16 ani, spaima polițiștilor! A spart case și mașini

Puști 16 ani — Detalii actualizate despre Puști 16 ani, pe scurt, în articolul de mai jos.

Puști 16 ani

Puști 16 ani
BAB84A99 5666 45B4 A5F8 25601A030DCA

În ziua de 29 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările în mai multe dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la infracțiunea de furt calificat, și au identificat și reținut un autor minor, de 16 ani, din Mălureni.

Din cercetări, s-a stabilit că în perioada mai-iunie 2022, cel în cauză ar fi pătruns prin efracție în trei locuințe, din localitățile Drăganu și Uda, precum și într-o autoutilitară care se afla parcată pe raza municipiului Pitești, de unde și-ar fi însușit mai multe bunuri electronice, dar și bani, și ar fi încercat să pătrundă în alte două autoturisme, cu intenția de a sustrage bunuri. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 5.000 de lei.

În ziua de 29 iulie a.c., cel în cauză a fost depistat de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Albota, iar în baza unui mandat de aducere, a fost condus la sediul Secției 1 Poliție Pitești.

După administrarea probatoriului, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar ulterior a fost dispusă cercetarea acestuia sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Foto: descriptiv

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul