Actualitate

Probleme la Spitalul de Pshiatrie din Vedea

Probleme Spitalul Pshiatrie — Detalii actualizate despre Probleme Spitalul Pshiatrie, pe scurt, în articolul de mai jos.

Probleme Spitalul Pshiatrie

Probleme Spitalul Pshiatrie
Dan Manu vizită neanunţată la Spitalul de Psihiatrie din Vedea

Săptămâna aceasta, Dan Manu a efectuat o vizită neanunţată la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria” din Vedea. Concluzia? Deşi condiţiile de cazare sunt decente, mai sunt încă multe lucruri de rezolvat. În primul rând, ca şi în alte unităţi medicale din judeţ, e deficit de personal. Angajaţi ai spitalului au declarat că ar fi şi probleme cu stocul de medicamente. Preşedintele Consiliului Judeţean a mai constatat că mobilierul din sala de mese este destul de vechi, în loc de scaune fiind încă folosite bănci. O altă situaţie, ceva mai complicată, este la secţia doi, unde nu există cameră de gardă, iar pacienţii trebuie transportaţi în situaţii de urgenţă la primul pavilion. Dan Manu a cerut conducerii spitalului să întocmească un referat prin care să se ceară înfiinţarea celei de-a doua camere de gardă. Acesta trebuie înaintat la Ministerul Sănătăţii, pentru că numai ministerul poate aproba acest lucru. Legea prevede că o unitate sanitară nu poate avea decât o singură cameră de gardă.

George OLTEANU

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu