Actualitate

Probleme cu canalizarea în Oraşul Regal

Probleme canalizarea Oraşul — Detalii actualizate despre Probleme canalizarea Oraşul, pe scurt, în articolul de mai jos.

Probleme canalizarea Oraşul

Probleme canalizarea Oraşul
Alunecările de teren au ajuns lângă case

De două zile, angajaţii Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Curtea de Argeş lucrează pentru rezolvarea unei vechi probleme cu care se confruntă oraşul, şi anume canalizarea pluvială de pe bulevardul Basarabilor, în zona Sf. Gheorghe. Au fost situaţii când, urmare a precipitaţiilor abundente, strada a fost inundată, pe alocuri devenind inaccesibilă autoturismelor, spre marea nemulţumire a şoferilor, precum şi a pietonilor nevoiţi să treacă prin apă. Situaţia era cauzată de diferenţa de nivel dintre trotuar şi carosabil, care făcea imposibilă preluarea apelor pluviale. În acest sens autorităţile locale au decis ca reţeaua să fie adusă la acelaşi nivel, astfel încât canalizarea să poată prelua apa, urmând ca ulterior să fie refăcut şi trotuarul în zona lucrărilor.

Cu o problemă similară se confruntă şi locuitori de pe strada Schitului, cunoscută mai ales pentru faptul că acolo sunt unele dintre cele mai frumoase vile din municipiul Basarabilor, unde locuiesc oameni de afaceri şi foşti primari (inclusiv din Bucureşti); strada respectivă pe circa 300 m nu are canalizare. Întrucât un tronson a fost asfaltat pe baza unui proiect finanţat, oamenii sunt supăraţi că proiectul nu a cuprins toată strada.

În altă ordine de idei, administraţia locală a prins în bugetul pe acest an banii necesari pentru o lucrarea de anvergură. Este vorba despre consolidări pe strada Rozelor, unde alunecările de teren pun în mare pericol mai multe gospodării din zonă. Cu trecerea vremii eroziunile au avansat şi s-au apropiat până la limita proprietăţilor ameninţând să afecteze locuinţele oamenilor.

Val. NICOLAU

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau