Actualitate

Prima butona telefonul, a doua s-a speriat

Prima butona telefonul — Detalii actualizate despre Prima butona telefonul, pe scurt, în articolul de mai jos.

Prima butona telefonul

# Două femei au ajus la spital, după ce maşinile pe care le conduceau au fost implicate în evenimente rutiere.

Primul eveniment s-a produs aseară pe DN 73D cunoscut ca varianta care face legătura între uzina Dacia şi DN 73. În timp ce conducea un Opel, Cătălina P., de 48 de ani, din Mioveni, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a rotit în jurul propriei axe, a lovit o bordură şi s-a răsturnat pe plafon rămânând cu roţile în sus.

Prima butona telefonul
Maşina a rămas cu roţile în sus pe şosea

La locul accidentului a sosit o ambulanţă SMURD, care a constatat că şoferiţa avea contuzii uşoare. Iniţial a refuzat să fie transportată la spital, însă până la urmă a fost transportată la Urgenţa Spitalului Judeţean, unde medicii au constatat că suferise escoriaţii şi plăgi la mâna stângă şi la piciorul drept.

Din câte se pare, femeia a avut alte preocupări în timpul condusului şi de aia a scăpat maşina de sub control. În ambele cauze au fost deschise dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.

Al doilea eveniment a avut loc la intrare în Godeni, unde un Cielo, condus de o femeie, s-a izbit puternic de un stâlp de pe marginea drumului. Şoferiţa a declarat că s-a speriat de o maşină care o depăşea şi de teamă a tras prea mult dreapta de volan.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau