Actualitate

Populaţia de urşi, estimată prin probe ADN

Populaţia urşi estimată — Detalii actualizate despre Populaţia urşi estimată, pe scurt, în articolul de mai jos.

Populaţia urşi estimată

Populaţia urşi estimată
8DE83C47 67D3 4EFA 94DD 848154DA98E8

Urşii din România vor fi număraţi prin metoda ştiinţifică bazată pe probe ADN, în cadrul unui proiect în valoare de 53,5 milioane lei, din fonduri europene, iar implementarea acestuia va avea loc până la sfârşitul anului 2023, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Conform oficialilor din minister, prelevarea probelor genetice va fi realizată cu ajutorul a peste 400 de specialişti din cadrul „Romsilva” şi gestionari ai fondurilor cinegetice, dar vor fi utilizaţi şi câini specializaţi în depistarea excrementelor de urs. Echipele care vor culege datele din teren vor transmite probele genetice la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, unde acestea vor fi analizate în laborator şi interpretate.

Proiectul prevede, totodată, atât înfiinţarea unui complex pentru îngrijirea, reabilitarea şi protecţia acestei specii, cât şi achiziţia şi instalarea unor sisteme de protecţie.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga AndronachiOlga Andronachi