Poliţistul împuşcat pădure — Detalii actualizate despre Poliţistul împuşcat pădure, pe scurt, în articolul de mai jos.
Poliţistul împuşcat pădure
Aşa cum v-am informat, în noaptea de luni spre marţi un poliţist a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost împuşcat în pădure la Muşăteşti. Acesta este Nicolae Cătălin R., de 28 de ani, din localitate, încadrat la Direcţia Generală a Poliţiei Bucureşti şi care, potrivit poliţiei Argeş, se afla în concediu de odihnă. El a fost operat de urgenţă la Piteşti, fiindu-i scos un rinichi şi splina, apoi la ora 2 a nopţii a fost transferat la Spitalul Floreasca din capitală. Din câte am aflat, poliţistul e în stare stabilă, dar pericolul de apariţie a unor eventule complicaţii încă nu a trecut.
În ce condiţii a fost împuşcat totuşi poliţistul?
În cauză există suspiciunea de braconaj, dar deocamdată nu avem o confirmare oficială în acest sens. De aceea le solicităm autorităţilor abilitate să ne precizeze dacă poliţistul a fost victima unei acţiuni intenţionate, sau a fost împuşcat accidental, în ce împrejurări şi de cine? Nu de alta, dar incertitudinea persistă şi lipsa unui răspuns tranşant nu face altceva decât să dea naştere la tot felul de speculaţii şi interpretări care pot dăuna imaginii poliţiei judeţene.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
