Pitești Bărbat 64 — Detalii actualizate despre Pitești Bărbat 64, pe scurt, în articolul de mai jos.
Pitești Bărbat 64

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, în modalitatea ,,evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive”, conform Legii 241/2005.
Din cercetări, s-a stabilit că în perioada 2010-2011, un bărbat de 64 de ani, din Pitești, având calitatea de administrator a patru societăți comerciale, ar fi înregistrat în evidenţele contabile şi declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii de bunuri (agregate minerale și utilaje industriale) și servicii de consultanță de la alte cinci societăți comerciale (307 acte materiale), cu complicitatea unui bărbat de 68 de ani, din Pitești și a unui alt bărbat, de 54 de ani, din municipiul Galați.
Prejudiciul stabilit în cauză este de de 1.267.126,56 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
În vederea recuperării prejudiciului, în cursul urmăririi penale a fost intituită măsura sechestrului asigurator
asupra a două bunuri imobile deținute de cei în cauză (2 terenuri și 2 imobile). Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
