Actualitate

Pirande prinse la ciordit

Pirande prinse ciordit — Detalii actualizate despre Pirande prinse ciordit, pe scurt, în articolul de mai jos.

Pirande prinse ciordit

Pirande prinse ciordit
Pirandele prinse cu caşcavalul sub fuste

Azi, în jurul orei 15.30, un echipaj al Poliţiei Locale Piteşti era în patrulare pe strada Exerciţiu. La un moment dat, în atenţia agenţilor locali au intrat trei femei de etnie romă, care încercau să fugă dintr-un magazin alimentar aflat pe o străduţă de cartier, Alexandru Xenopol,  alăturată itinerariului de patrulare. Bănuind că nu e lucru curat şi că pirandele nu încearcă degeaba să spele putina, cum se zice, poliţiştii au pornit imediat pe urmele fugarelor, reuşind să le prindă. La percheziţia corporală etectuată, agenţii locali au constatat că împricinatele ascunseseră sub fustele multe, colorate şi creţe mai multe role şi mici calupuri de caşcaval. Cele în cauză au fost ridicate, conduse la sediul poliţiei locale şi identificate. Astfel s-a stabilit că este vorba despre Cerasela M., de 30 de ani, Florentina I., de 20 de ani, şi Andreea P., de 28 de ani, toate din Merişani. Luate din scurt, pirandele au recunoscut că s-au „aprovizionat” cu caşcaval din magazin fără să plătească, după care cele trei au fost predate unui echipaj al Secţiei 3 Poliţie pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Val. NICOLAU

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau