Actualitate

Peste 500.000 de familii ajutate să plătească facturile la energie

500.000 familii ajutate — Detalii actualizate despre 500.000 familii ajutate, pe scurt, în articolul de mai jos.

500.000 familii ajutate

500.000 familii ajutate
DA72AC3A 6708 4D33 B13B 6B35758C970B

Deputaţii au decis ca proiectul Legii consumatorului vulnerabil să intre marţi în dezbaterea plenului Camerei Deputaților. În acest sens, comisiile sesizate în fond – economică, industrii şi muncă – s-au reunit în paralel cu desfăşurarea şedinţei de plen pentru a elabora raportul. Ca membru al comisiei pentru industrii și servicii, președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a participat la dezbateri.

„Prin această lege, consumatorii vulnerabili vor fi sprijiniți pentru plata facturilor la energie electrică și gaze. Vorbim de peste 500.000 de familii care vor primi din partea statului un ajutor de care au mare nevoie, în contextul majorării prețurilor la energie”, a declarat Adrian Miuțescu.

Ce zice legea

Conform proiectului de lege, consumatorii consideraţi vulnerabili pot primi ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, pentru gaze naturale pentru energie electrică sau combustibili solizi şi/sau petrolieri. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este, conform proiectului, de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 2.053 lei în cazul persoanei singure. Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, este, conform aceluiaşi proiect, de 250 lei/lună pentru gaze naturale, de 500 lei/lună pentru energie electrică şi de 80 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul