Actualitate

Peste 1.300 de candidaţi argeşeni, aşteptaţi la bacul de toamnă

1.300 candidaţi argeşeni — Detalii actualizate despre 1.300 candidaţi argeşeni, pe scurt, în articolul de mai jos.

1.300 candidaţi argeşeni

Pentru a doua sesiune de bacalaureat s-au înscris până acum, potrivit inspectorului şcolar general adjunct Eugenia Jianu, 1.320 de candidaţi din judeţ. Vorbim de absolvenţi argeşeni care au fost respinşi la sesiunile precedente sau de elevi care au promovat, în această vară, examenele de corigenţe. Bacalaureatul „de toamnă” începe cu examenele scrise şi se termină cu probele de evaluare a competenţelor, invers faţă de prima sesiune.

Aşadar, la primul examen din a doua sesiune de toamnă (proba scrisă la limba şi literatura română – programată la 21 august) sunt aşteptaţi în bănci 497 de candidaţi argeşeni. De asemenea, 912 elevi din judeţ au emoţii pentru proba scrisă din 23 august (cea obligatorie, la matematică sau istorie). Iar 760 de absolvenţi din Argeş pot extrage cartea câştigătoare la ultimul examen scris – la o disciplină la alegere, din 26 august (sociologie, logică şi argumentare, psihologie, fizică, chimie, biologie, informatică şi filosofie). Totodată, 156 de candidaţi din Argeş s-au înscris la examenul oral la limba şi literatura română (27 şi 28 august), 155 – la proba calculatorului (30 august şi 2 septembrie) şi 156 – la evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (2-3 septembrie).

Este posibil ca numărul candidaţilor argeşeni înscrişi la bacalaureatul de toamnă să crească, Inspectoratul Şcolar Argeş aşteptând să primeacă „undă verde” de la ministerul de resort pentru două solicitări în acest sens înaintate de doi absolvenţi. Un aspirant la diploma de maturitate a ratat termenul final de înscriere la examenul naţional din motive medicale, iar pe al doilea, plecat în străinătate, distanţa de ţară l-a împiedicat să-şi depună actele.

Rezultatele preliminarii ale bacului de toamnă sunt făcute publice la 3 septembrie. Rezultatele finale se afişează la 7 septembrie, după rezolvarea contestaţiilor.

1.300 candidaţi argeşeni
bac

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Mirela NeagoeMirela Neagoe