Actualitate

PERCHEZIȚII AZI ÎN DOSARUL TEDDY CARE

PERCHEZIȚII DOSARUL TEDDY — Detalii actualizate despre PERCHEZIȚII DOSARUL TEDDY, pe scurt, în articolul de mai jos.

PERCHEZIȚII DOSARUL TEDDY

Judiciarişti de la Biroul Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic, Poliţiei Piteşti şi Poliţiei Curtea de Argeş au efectuat trei percheziţii la Piteşti şi la Curtea de Argeş în vederea administrării de probatoriu într-un dosar penal privind comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

PERCHEZIȚII DOSARUL TEDDY
teddy care anestezist

Percheziţiile au fost efectuate la sediile a două societăţi comerciale, precum şi la domiciliul medicului care a realizat activitatea de analgosedare a copilului. Cu acest prilej, oamenii legii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor documente şi înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi un aparat folosit pe parcursul procedurii medicale.

Acţiunile au avut loc la sediul clinicii TeddyCare, la locuinţa medicului anestezist Adrian Dinescu şi la firma acestuia din municipiul Basarabilor. Dosarul vizează decesul copilului de patru ani din Mihăeşti, care, după cum v-am informat, a murit la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti în urma administrării anesteziei generale (analgosedare) la clinica piteşteană de către medicul Dinescu.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu