Actualitate

O femeie și un bărbat din Argeș, prinși cu permise false

femeie bărbat Argeș — Detalii actualizate despre femeie bărbat Argeș, pe scurt, în articolul de mai jos.

femeie bărbat Argeș

femeie bărbat Argeș
9A3AA042 2212 4EDA B0DE B1D4F75950B2

În ziua de 21 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, fals intelectual și uz de fals și au efectuat trei percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane, din localitățile Mioveni și Davidești.

Activitatea se desfășoară pe fondul depistării unui bărbat de 27 de ani și a unei femei, de 24 de ani, ambii din Davidești, care au prezentat polițiștilor rutieri, cu ocazia controlului în trafic, în cursul acestui an, permise de conducere, în format electronic, susceptibile a fi false.

Astfel, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hârtiești, cu sprijinul polițiștilor Poliției Orașului Mioveni și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat trei percheziții domiciliare, una în orașul Mioveni și două în localitatea Davidești, la locuințele a două persoane, bănuite de săvârșirea infracțiuniilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, fals intelectual și uz de fals.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate documente și înscrisuri cu valoare probatorie. O persoană a fost condusă la sediul poliției, pentru audieri. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luării măsurilor legale care se impun.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga AndronachiOlga Andronachi