Actualitate

Miuţescu, amendamente la legea bugetului, pentru dezvoltarea Argeşului

Miuţescu amendamente legea — Detalii actualizate despre Miuţescu amendamente legea, pe scurt, în articolul de mai jos.

Miuţescu amendamente legea

Miuţescu amendamente legea
1BA63C4E 6C39 4227 945C 6B1EF59881D5

Deputatul argeșean Adrian Miuțescu, membru fondator al partidului Forța Dreptei, a depus câteva amendamente la Legea bugetului de stat pe 2022, care se referă la infrastructura rutieră din Argeș. Acestea, dacă ar fi puse în practică, ar favoriza dezvoltarea turismului, a economiei, dar și circulația în condiții de siguranță pe sectoare de drum care nu au mai fost modernizate de zeci de ani.

Astfel, deputatul argeșean a propus alocarea sumei de două milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea DN 65A (Pitești – Roșiorii de Vede), 1,75 milioane lei pentru reabilitarea DN 67B (Drăgășani – Pitești) și 2,25 milioane lei pentru reabilitarea DN 73C (Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeș – Câmpulung). Aceste trei drumuri care tranzitează județul nu au mai fost modernizate de peste 25 de ani, aflându-se într-o stare jalnică. De altfel, este de notorietate faptul că Argeșul are printre cele mai proaste drumuri din țară.

De asemenea, deputatul Adrian Miuțescu a propus, printr-un amendament, alocarea a 2,5 milioane lei pentru modernizare DN 7C (Transfăgărășan), astfel încât să fie permisă circulația vehiculelor pe tot timpul anului pe secțiunea de drum cuprinsă între km 104+000 (Piscul Negru) și km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă). Investiția ar reprezenta o gură de oxigen pentru agenții economici din domeniul HoReCa, din partea de nord a județului. În prezent, șoseaua este deschisă pe toată lungimea sa doar între 30 iunie și 1 noiembrie.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul