Actualitate

MEDIC ARGEȘEAN, CERCETAT PENTRU ACORDAREA DE CONCEDII MEDICALE

scutiri-medicale

MEDIC ARGEȘEAN CERCETAT — Detalii actualizate despre MEDIC ARGEȘEAN CERCETAT, pe scurt, în articolul de mai jos.

MEDIC ARGEȘEAN CERCETAT

Poliţia din Sibiu anchetează modul în care o învăţătoare din acest oraş, care lipseşte de la ore de la începutul anului iar şcoala nu poate angaja pe altcineva, a obţinut certificatele medicale de la un medic din Argeş.

Şeful Poliţiei Judeţene Sibiu, Tiberiu Ivancea, a declarat oamenii legii s-au sesizat în baza unei audienţe avute cu câţiva părinţi ai copiilor din clasa respectivă. „Ne-am autosesizat şi am demarat verificări în sensul de a stabili autenticitatea sau veridicitatea acelor adeverinţe de concediu medical, dar acest lucru este de durată. Vom vedea care va fi rezultatul şi încă nu este un dosar penal. Dacă indiciile pe care le găsim ne duc către un dosar penal, vom înregistra un dosar penal”, a declarat Tiberiu Ivancea pentru Mediafax .

Părinţii copiilor din clasa întâi, la care este învăţătoare Adela A. de la Şcoala Gimnazială „Radu Selejan”, reclamă că, din septembrie, aceasta a lipsit până zilele trecute, când a fost prezentă doar o zi, după care a anunţat că nu poate să mai vină la serviciu. Ea a anunţat şcoala că este bolnavă, prezentând certificate medicale eliberate de un medic din judeţul Argeş, cu diagnostice diferite.

Până în prezent, învăţătoarea a acumulat 76 de zile de concediu medical.

MEDIC ARGEȘEAN CERCETAT
fisa medicala permis auto

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşulredacția

6 Comentarii

  1. Va salut ! E foarte usor sa lovești în cineva , fără a cunoaște…adevarul .
    Dar , sunt alți profesori care au medicale si in vacanță …asta nu sti ..alți vin in activitate in vacanță. Asa ca abtinete..” anonimule” de a mai scrie fără să cunoști, ca ranesti si vei da socoteală la Bunul Dumnezeu.

Comentariile sunt închise.