Actualitate

Oare FC ARGEŞ nu merită un stadion modern?

stadioni

—

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, şi consilierul onorific al premierului, fostul mare fotbalist Gică Popescu, au anunţat că sunt pe cale de finalizare a procedurilor de selecţie în vederea construcţiei a 400 de terenuri de fotbal, obiectiv la care Guvernul s-a angajat ca parte a dosarului de candidatură pentru organizarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. Printre cele 400 de terenuri se numără şi şase care sunt prevăzute pentru judeţul Argeş. Ar urma să avem inclusiv baze sportive cu terenuri multifuncţionale pentru nevăzători. Foarte bine! Dar cu modernizarea stadionului „Nicolae Dobrin” din Piteşti ce facem? Compania Naţională pentru Investiţii s-a angajat să suporte costurile necesare (sunt planuri pentru o tribună nouă, pentru acoperirea celor existente etc.), dar încă nu a demarat vreo procedură în acest sens, argumentând că prioritare sunt stadioanele pentru Euro 2020. Am „înghiţi” şi această explicaţie dacă, de exemplu, nu s-ar fi dat fonduri deja pentru stadionul „măreţei” echipe de fotbal din Alexandria. Sau FC Argeş, de două ori campioană naţională, trebuie să aştepte şi să tot aştepte…?

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Claudiu DiţaClaudiu Diţa

Un Comentariu

  1. Primarul a prezentat,în ianuarie,macheta noului stadion din Pitești.E vorba de un nou stadion,din păcate cu pistă,nu de renovare,care înseamnă cârpeală.Primarul vorbește despre excedent bugetar la primărie.Anul trecut se discuta despre 13 milioane de euro.Cu banii ăștia se făcea mai mult de jumate din stadion și nu se mai aștepta la mila guvernului,care nu ne dă niciun orizont de așteptare.Guvernul motivează că prioritate au stadioanele din București,dar cum la Dinamo nu e clarificată problema terenului,se puteau începe lucrările la Pitești,unde e nevoie de un stadion nou,dar fără pistă.

Comentariile sunt închise.