Luminiţa Paul nou — Detalii actualizate despre Luminiţa Paul nou, pe scurt, în articolul de mai jos.
Luminiţa Paul nou
După cum se ştie, odată cu declararea stării de urgenţă la mai multe unităţi sanitare din judeţ, inclusiv la DSP Argeş, au fost înlocuiţi managerii şi directorii medicali. Ulterior, cei care au asigurat interimatul au fost înlocuiţi la rândul lor cu cei în locul cărora fuseseră numiţi.
În vâltoarea iscată de pandemia cu Covid-19, o schimbare de conducere a trecut neobservată. Mai exact nu a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice de instituţiile abilitate, care erau – şi sunt încă – foarte ocupate cu gestionarea situaţiei ivite.
Este vorba despre readucerea în funcţia de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş a dr. Luminiţa Paul, care va asigura interimatul până când Ministerul Sănătăţii va scoate postul la concurs. Dânsa îl înlocuieşte pe fostul manager, dr. Marian Hiru, al cărui mandat nu a mai fost prelungit, şi care s-a întors la vechiul loc de muncă, adică la substaţia de ambulanţă Curtea de Argeş.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
