Actualitate

Lucrările de la Grădinița „Aripi Deschise” au fost finalizate!

Lucrările Grădinița Aripi — Detalii actualizate despre Lucrările Grădinița Aripi, pe scurt, în articolul de mai jos.

Lucrările Grădinița Aripi

Lucrările Grădinița Aripi
aripi

Lucrările de extindere la Grădinița „Aripi Deschise” au fost finalizate!

Astăzi, 5 iulie 2022, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extindere spații de învățământ și administrative la Grădinița cu Program PrelungitAripi Deschise”.  Lucrările au fost executate de  S.C. NEGREANU CONSTANCON S.R.L, valoarea totală a acestora fiind de 1.187.850,14  lei fără TVA.

Investiția, finanţată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, a vizat extinderea clădirii grădiniței cu un corp cu suprafață construită de 160 mp și regim de înălțime P+2E, refacerea locului de joacă și a trotuarelor adiacente, dotarea spațiilor nou create.

Se asigură astfel desfășurarea în condiții mult mai bune a activităților educaționale, se deschide posibilitatea de a îmbogăți programul cu noi activități și se mărește capacitatea grădiniței de a primi mai mulți copii. Reamenajarea locului de joacă conduce la eliminarea pericolului de accidentare, la îmbunătățirea aspectului și a funcționalității.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga AndronachiOlga Andronachi