Investiții importante Bradu — Detalii actualizate despre Investiții importante Bradu, pe scurt, în articolul de mai jos.
Investiții importante Bradu

În comuna Bradu, lista proiectelor administraţiei locale e lungă şi cuprinde investiţii serioase atât în Bradu, cât şi în satul Geamăna. Potrivit primarului Dan Stroe, pe strada Fântânii se introduce canalizare pluvială şi asfaltează, aşa cum se întâmplă şi pe strada Paltinului şi pe strada Smeurei. A fost elaborate documentaţia pentru asfaltarea străzii Căliman, iar, în funcţie de buget, se vor asfalta şi Intrarea Căliman şi Privighetorii.
Toate străzile din satul Geamăna vor fi asfaltate, iar cele pietruite vor fi refăcute. Primarul Dan Stroe dă asigurări că în toamna anului 2021 creşa din satul Geamăna îşi va deschide porţile, întrucât lucrările vor fi finalizate.

Pe lista de priorităţi urgente ale primarului Dan Stroe se mai află canalizări pluviale cu tuburi îngropate pe strada Cimitirului, canalizări pluviale pe porţiunea de la Fosta Moară la Pasarelă, canalizări care au o importanţă vitală pentru comunitatea din Bradu, care a fost expusă deseori la inundaţii.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
