Actualitate

ÎNMORMÂNTARE STOPATĂ DE POLIȚIȘTI

ÎNMORMÂNTARE STOPATĂ POLIȚIȘTI — Detalii actualizate despre ÎNMORMÂNTARE STOPATĂ POLIȚIȘTI, pe scurt, în articolul de mai jos.

ÎNMORMÂNTARE STOPATĂ POLIȚIȘTI

ÎNMORMÂNTARE STOPATĂ POLIȚIȘTI
EFA2AE3E CB40 4D91 A3FA A230E1E3E085

Luni seară, polițiștii din cadrul Secţiei Rurale Domneşti au constatat că la o locuinţă din Pietroşani era în desfăşurare un priveghi cu participarea unui număr mare de persoane. Din verificări s-a stabilit că, la locația respectivă, aparținătorii unei femei de 73 de ani, se aflau la priveghi, fiind luate măsurile de limitare a numărului de participanți, respectiv de sancționare a persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Din verificările preliminare oamenii legii au constatat că membrii familiei făcuseră toate pregătirile pentru înhumare, fără a sesiza autoritățile, deși decesul septuagenarei a survenit prin spânzurare. Totodată, ascunzând cauza reală a decesului, familia defunctei a întreprins demersuri pentru a obține în mod ilicit actul constatator al decesului.

Cercetările au fost preluate de către judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş, iar cadavrul a fost transportată la medicina legală pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. Nicolau Val. Nicolau