GREVĂ DACIA — Detalii actualizate despre GREVĂ DACIA, pe scurt, în articolul de mai jos.
GREVĂ DACIA

Recent, la Dacia a avut loc un conflict spontan de muncă. Zilele trecute, peste 500 de salariaţi ai companiei, cărora li s-au alăturat alţi peste o mie de alţi sindicalişti din mai multe judeţe din ţară, au protestat în faţa Guvernului nemulţumiţi că nu au fost încheiate contractele colective de muncă pe ramură.
Mâine expiră contractul colectiv de muncă la Dacia. Întrucât propunerea administraţiei este considerată de neacceptat, salariile de la Dacia fiind printre cele mai mici din industria constructoare de maşini, s-au creat premisele declanşării grevei.

În această seară, Ion Iordache, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia, ne-a declarat: „Azi am avut ultima şedinţă de negociere a contractului colectiv de muncă pentru 2019 care expiră pe 12 aprilie, dar nu am ajuns la niciun rezultat. În acest context, conform prevederilor legale declanşăm procedurile pentru a începe o nouă negociere susţinută de grevă. Dacă nici în această situaţie nu vom ajunge la un acord cu administraţia, care să fie acceptat de salariaţii membri ai SAD, putem ajunge în situaţia de a declanşa un nou conflict de muncă concretizat prin grevă. Decizia va fi luată după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege”.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
