Actualitate

GPS-ul i-a condus spre un drum „criminal”. S-a lăsat cu apel la 112

GPS-ul i-a condus
blocatdrum

GPS-ul i-a condus spre un drum „criminal”. S-a lăsat cu apel la 112. Acesta a fost recepționat de jandarmi seara trecută când, pe un drum forestier care leagă satul Bratia de satul Cândești, două persoane au rămas blocat cu mașina.

GPS-ul i-a condus

În autoturism se aflau un cetățean belgian și un român, disperați că se înnoptează și zona e pustie.

Patrula de jandarmi montani aflată în serviciu s-a deplasat la locul indicat, unde a fost găsit autoturismul cu pricina și cele două persoane.

Jandarmii au reușit cu ajutorul unui localnic și al unui autoturism de teren să scoată mașina blocată și să o tracteze până într-un loc din satul Bratia, de unde a putut fi preluată de o platformă de transport.

Cele două persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au mulțumit jandarmilor pentru ajutorul lor, în același timp declarând că sistemul de navigație i-a condus pe acel drum, unde au rămas blocați.

„Recomandăm persoanelor care tranzitează zona de munte a județului nostru să se informeze în prealabil despre starea vremii și a traseului, iar în caz de nevoie să nu ezite să solicite sprijinul jandarmilor montani, apelând numărul unic de urgență 112”, a transmis Jandarmeria Argeș.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu