Actualitate

EuropeLab, proiectul de la Memorialul “Închisoarea Piteşti” care uneşte tinerii

EuropeLab proiectul Memorialul — Detalii actualizate despre EuropeLab proiectul Memorialul, pe scurt, în articolul de mai jos.

EuropeLab proiectul Memorialul

EuropeLab proiectul MemorialulAriana Albu are 17 ani şi este elevă la Colegiul Naţional „Ion C. Bratianu”, clasa a XI-a, Specializarea Ştiinţe ale naturii.

Aceasta este voluntar în proiectul ,EuropeLab organizat la Memorialul “Închisoarea Piteşti”. Ariana este pasionată de istorie, astfel a ales să se implice în acest proiect inedit.

,,Încă din copilărie pot spune că m-a fascinat istoria şi cam tot ce ţine de acest domeniu. Ulterior am descoperit că mă atrage şi voluntariatul foarte mult, mă face să mă simt împlinită să ştiu că ajut.

Memorialul mi se pare că îmbină perfect aceste două mici pasiuni ale mele şi cum eu sunt o fire deschisă la experienţe noi, când mi s-a oferit oportunitatea am fost mai mult decât încântată să ajut.

Scopul proiectului este să unească tinerii profesionişti din Europa pentru a discuta diferite proiecte, ca mai apoi să le dezvolte astfel încât să reprezinte un interes pentru societatea civilă.

EuropeLab proiectul MemorialulAnul acesta s-a concentrat pe problema Memorialelor, în special istoria recentă şi raportarea comunităţii locale la siturile memoriale.

Mi se pare unul dintre cele mai interesante proiecte de voluntariat din care am făcut parte până în momentul de faţă. Mi-a plăcut tot, de la modul în care am lucrat, activităţile desfăşurate acolo şi până la oamenii cu care am intrat în contact”, precizează Ariana.

De asemenea, din toamnă, reprezentanţii Memorialului “Închisoarea Piteşti”au noi proiecte. Urmează Şcoala de Vară Fenomenul Pitesti, a 7-a ediţie, în septembrie.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga AndronachiOlga Andronachi