Actualitate

ERASMUS+: SUCCES EDUCAȚIONAL EUROPEAN PENTRU STUDENȚII UPIT

ERASMUS+ SUCCES EDUCAȚIONAL — Detalii actualizate despre ERASMUS+ SUCCES EDUCAȚIONAL, pe scurt, în articolul de mai jos.

ERASMUS+ SUCCES EDUCAȚIONAL

În peste 30 de ani de experiență, programul Erasmus+ a oferit șansa a milioane de studenți din întreaga lume să cunoască un nou sistem educațional și să trăiască într-un mediu internațional multicultural.

O mobilitate Erasmus+ pentru studenți presupune deplasarea pentru maximum 12 luni pentru fiecare ciclu de studii (licență sau master) la una sau mai multe universități, companii sau organizații dintr-o altă țară europeană, pentru a studia sau pentru a face practică.

Universitatea din Pitești scoate anual la concurs peste 100 de burse Erasmus+ în țări precum Franța, Spania, Lituania, Bulgaria, Polonia, Portugalia, ș.a.

De ce Erasmus+?

* Te bucuri de o bursă de studiu sau practică cuprinsă între 470 euro/ lună și 720 euro/ lună, în funcție de tipul de mobilitate și țara de destinație.

* Aplici pentru o experiență multiculturală.

* Beneficiezi de recunoașterea experienței.

* Îți vei crește șansele de angajare după absolvire și, de ce nu, chiar din timpul studiilor.

* Ai parte de o experiență teoretică și practică diferită.

* Îți deschizi orizontul de cunoaștere.

* Îți dezvolți competențele de comunicare în diverse limbi străine.

* Vei avea parte de o experiență culturală și socială inedită, deoarece a fi student Erasmus+ înseamnă a face parte din comunitatea Erasmus+ de la nivel global.

Incluziunea socială este una dintre prioritățile europene și naționale ale programului Erasmus+. Astfel, studenților selectați pentru o mobilitate de studiu Erasmus+ care provin dintr-un mediu dezavantajat (cei care beneficiază de bursă socială sau se califică pentru a beneficia) vor primi un supliment de 200 euro/ lună.

Suntem siguri că ți-am stârnit curiozitatea și interesul!

Îndrăznește, fă un pas în față și accesează pagina https://www.upit.ro/ro/international/erasmusplus, pentru a afla răspunsurile la toate întrebările pe care ți le poți adresa în legătură cu programul Erasmus+!

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga Andronachi Olga Andronachi