Actualitate

Doctorița și-a cazat părinții ani de zile în secția pe care o conduce

Doctorița și-a cazat
7C27C881 B872 40C3 8823 1845C6BB022D

O doctoriță și-a cazat părinții ani de zile în secția pe care o conduce.

Doctorița și-a cazat

Caz revoltător la Spitalul de Urgență din Iași. O doctoriță este acuzată că și-ar fi „cazat” părinții în secția de dermatologie, pe care o și conduce, dar și în alte două secții ale unității sanitare.

Potrivit unei anchete a Ziarului de Iași, în total, tatăl medicului ar fi stat în spital 3 ani, timp în care a fost îngrijit în permanență de personalul spitalului. Surselele Digi24 ne-au precizat că prin Casa de Asigurări de Sănătate au fost decontate peste 270 de zile de îngrijiri medicale pentru tatăl doctoriței.

Presa locală scrie că și mama medicului a beneficiat de îngrijire pentru aproximativ 6 luni, de regulă iarna. Conducerea spitalului face o anchetă. Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD Iași: S-a constatat că pentru domnul, din 2018, și pentru doamna, din 2019, sunt multe zile de spitalizare care depășesc durata medie de spitalizare din spitalul nostru, care este spital de urgență.

Pacientul a avut spitalizări și în clinica de dermatologie, și în clinica de cardiologie, și în terapie intensiva având la acel moment criterii de ATI. Cele mai multe zile de spitale, depășind 100, sunt în clinica dermatologie.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşulredacția