Actualitate

De ce nu vrea statul să cumpere Vila „Florica”?

vrea statul cumpere — Detalii actualizate despre vrea statul cumpere, pe scurt, în articolul de mai jos.

vrea statul cumpere

vrea statul cumperePreşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, a anunţat ieri că parlamentarii PSD au făcut un proiect de lege care a ajuns la Senat pentru a determina statul să cumpere Vila „Florica” din Ştefăneşti. În acest imobil funcţionează Centrul de Cultură „Brătianu”, instituţie aflată în subordinea CJ. Dan Manu a spus, de asemenea, că mai mulţi specialişti şi profesori universitari au semnat un memorandum de susţinere a iniţiativei, printre care şi fostul ministru al Construcţiilor Nicolae Noica. Un singur liberal şi-a pus semnătura pe documentul de susţinere, respectiv consilierul judeţean Marius Postelnicescu (Vila „Florica” a aparţinut Brătienilor, fruntaşi liberali atât de cunoscuţi şi apreciaţi).

Impas

Din păcate, după cum a declarat Dan Manu, două dintre cele patru comisii care ar trebui să îşi dea avizul pentru achiziţia imobilului, precum şi Ministerul Culturii, au spus „pas” proiectului, nefiind interesate de această clădire de o valoare istorică inestimabilă. Consiliul Judeţean nu dispune de fondurile necesare achiziţionării – la un moment dat se vorbea despre trei milioane euro cerute de proprietari – şi s-a discutat şi despre contractarea unui credit, variantă care a fost deocamdată abandonată. „Nu înţeleg de ce Ministerul Culturii şi cele două comisii au dat aviz negativ. Clădirea trebuie să fie a noastră, în patrimoniul statului, este un bun judeţean şi naţional. Vom discuta cu proprietarii pentru a avea îngăduinţa ca instituţia Centrului Cultural «Brătianu» să rămână în acest imobil până când se vor găsi soluţii de achiziţionare”, a spus Dan Manu.

Claudiu DIŢA

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Claudiu DiţaClaudiu Diţa

3 Comentarii

  1. Pāi ce, pe ministri nostri îi intereseaza istoria adevarata si cultura autenticā? Acum ce zic domnii liberali? Dar liberalii aia mari care au câstigat voturi in umbra protectoare si in ecoul Brātienilor ce spun ? Au rāmas fārā glas sau nici macar nu stiu ce-i cu „Florica” asta din Stefanesti? Ce rusine! Alooooo! Doamna Gorghiu! Ati auzit de „Florica”? Domn’ Presedinte, Dumneavoastra ati auzit?

  2. cu ce ar fi mai prosper judetul arges daca s ar da atitia bani pe vila florica? teneretului somer la ce i ar folosi? oricum vila florica ramine la locul ei si nu o ia nimeni sa plece cu ea!

Comentariile sunt închise.