Actualitate

Dănuţ Bica militează pentru o Lege Offshore transparentă

Dănuţ Bica militează — Detalii actualizate despre Dănuţ Bica militează, pe scurt, în articolul de mai jos.

Dănuţ Bica militează

Dănuţ Bica militeazăDeputatul de Argeş al PNL Dănuţ Bica afirmă că Legea Offshore care reglementează modul în care vor fi exploatate resursele naturale din Marea Neagră în următorii zeci de ani este „cea mai importantă aflată pe agenda Parlamentului României”. Deputatul argeşean a comentat ieri pe marginea acestui subiect, arătând parcursul sinuos, pe alocuri bizar al unei legi pentru c are PSD se grăbea foarte tare la un moment dat, dar care a intrat oarecum în impas.

„Aceasta este o lege foarte importantă pentru viitorul României şi pentru siguranţa energetică a ţării. S-a reîntors la comisii, dar noi, cei de la PNL, o susţinem doar cu următoarele condiţii: în primul rând, să fie o lege care să confere stabilitate, predictibilitate pe termen lung; în al doilea rând, să fie o lege transparentă; în fine, încasările statului de pe urma exploatării zăcămintelor să fie direcţionate cu prioritate către extinderea reţelelor de gaze în zonele unde acestea nu există, construcţia şi modernizarea CET-urilor şi investiţii pentru companiile care utilizează gaze, pentru creşterea producţiei”, a spus Bica.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Claudiu DiţaClaudiu Diţa