Costuri mari unitate — Detalii actualizate despre Costuri mari unitate, pe scurt, în articolul de mai jos.
Costuri mari unitate
Rafinăria Arpechim de la Piteşti, una dintre cele mai mari din România, a fost închisă definitiv în anul 2011, din raţiuni economice, în urma unei decizii luate de Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom. Rafinăria avea o capacitate nominală de circa 3,5 milioane tone pe an, fiind iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic. Combinatul chimic Oltchim a fost cel mai afectat de închiderea rafinăriei în contextul în care îşi lua mare parte din materia primă (în special etilena) de la Arpechim. Oltchim, aflat în insolvenţă, a înregistrat în anul 2016 un profit net din activitatea curentă de 11,3 milioane lei (2,5 milioane euro), după ce în 2015 a fost pe pierdere de 48,4 milioane lei. Profitul brut, în valoare de 20 milioane lei, obţinut din activitatea de pe platforma industrială de la Vâlcea, a fost tras în jos de o pierdere de 11,4 milioane lei determinată de închiderea Diviziei Petrochimice Bradu. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, în ultimii trei-patru ani, conservarea platformei de la Bradu a necesitat în medie cheltuieli de 3,5 milioane euro pe an!
Claudiu DIŢA
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Un Comentariu
Pe Google Earth se vede clar imagine dezastrului de la Arpechim.Totul a pornit de la o privatizare bezmetica a Petrom.
Romania nu mai produce de exemplu polietilena pentru ambalaje.Se importa din Austria!
Au ramas panourile din zona fostului Liceu de Chimie ce faceau reclama la produsele petrochimice !!!
Comentariile sunt închise.