Copil trei ani — Detalii actualizate despre Copil trei ani, pe scurt, în articolul de mai jos.
Copil trei ani

Copil de trei ani dispărut în Pitești, găsit în scurt timp de un polițist.
La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 11:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că un copil de 3 ani ar fi dispărut din zona unei parcări de pe b-dul Nicolae Bălcescu din Pitești, de lângă aparținători.
Imediat, la fața locului s-au mobilizat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au fost efectuat prima cercetare la fața locului. De asemenea, pentru căutarea copilului, au fost mobilizați mai mulți polițiști piteșteni, jandarmi și polițiști locali.
După aproximativ o jumătate de oră de la sesizare, copilul a fost găsit de un polițist din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, la aproximativ 500 de metri de locul de unde plecase, băiatul fiind însoțit de o femeie care, anterior, îl observase singur. Copilul a fost predat aparținătorilor, fiind în afara oricărui pericol.
Recomandări din partea polițiștilor:
- Nu lăsați copiii nesupravegheați, în special în locuri aglomerate, locuri necunoscute sau zone izolate;
- Învățați copiii să cunoască numele complet și alte date de contact (cum ar fi telefonul părinților sau adresa de domiciliu);
- Sfătuiți copiii, că în situația în care se pierd, pot apela cu încredere la oamenii în uniformă.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
