Actualitate

Controale împotriva migrației ilegale, zeci de persoane legitimate

Controale împotriva migrației — Detalii actualizate despre Controale împotriva migrației, pe scurt, în articolul de mai jos.

Controale împotriva migrației

Controale împotriva migrației
557235E3 1E0A 4A18 8858 E17CB0E7B64C

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului pentru Imigrări Argeș, au organizat și desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

În ziua de 24 martie, polițiștii de la transporturi și imigrări au desfășurat o acțiune preventivă, în trenurile de călători și stațiile de cale ferată, de pe raza județului Argeș, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Echipele au fost prezente în 12 trenuri de călători și în 8 stații de cale ferată, acționând pentru legitimarea, dar și transmiterea în rândul călătorilor a unor mesaje preventive. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 60 de persoane și au fost distribuite 100 de pliante și broșuri. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul