Actualitate

Contabil din Argeș anchetat pentru delapidare şi abuz în serviciu

Contabil Argeș anchetat — Detalii actualizate despre Contabil Argeș anchetat, pe scurt, în articolul de mai jos.

Contabil Argeș anchetat

Contabil Argeș anchetat
6DA1FE8D A5F8 4B13 AEAA 14C5EC4456B9

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.

Din verificări s-a stabilit că, în cursul anului 2014, angajaţi cu atribuţii specifice din cadrul Primăriei Ciomăgeşti, mai exact primarul şi secretarul localităţii, au emis, cu încălcarea legii gestionarilor publici, o dispoziţie prin care l-au numit în funcţia de casier pe Claudiu S.,în vârstă de 49 de ani, care avea calitatea de viceprimar, deşi aveau cunoştinţă despre faptul că, în 2012, cel în cauză fusese condamnat penal ca urmare a comiterii unor infracţiuni contra patrimoniului.

În aceste condiţii, în perioada ianuarie 2017 – iunie 2018, împricinatul şi-ar fi însuşit o parte din sumele încasate de primăria respectivă cu titlu de taxe, impozite locale şi alte venituri, precum şi o parte din sumele ridicate personal de la Trezoreria Piteşti pe baza unor documente şi facturi întocmite în fals şi înregistrate în contabilitatea Primăriei Ciomăgeşti. Totul a ieşit la iveală în iunie 2018 în urma unui control al Curţii de Conturi Piteşti, prejudiciul estimat de oamenii legii este de peste 100.000 de lei din care a fost recuperată suma de aproximativ 36.000 de lei, iar dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Jueecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. Nicolau Val. Nicolau