Actualitate

CLARIFICĂRI PRIVIND CREŞTEREA PORCILOR ÎN GOSPODĂRII

CLARIFICĂRI PRIVIND CREŞTEREA — Detalii actualizate despre CLARIFICĂRI PRIVIND CREŞTEREA, pe scurt, în articolul de mai jos.

CLARIFICĂRI PRIVIND CREŞTEREA

După ce mediul online s-a inflamat din pricina unor ştiri false care transmiteau că ţăranii nu vor mai putea creşte porcii în gospodării, Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu a venit cu precizări care dezmint informaţiile cu pricina.

Miuţescu a transmis că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu interzice și nu limitează creșterea porcilor în gospodăriile populației din Argeș.

CLARIFICĂRI PRIVIND CREŞTEREA
porci 1

“În acest moment se află în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creșterea porcilor, acestea fiind benefice pentru creșterea suinelor în sistem gospodăresc, dar și pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale și a celor industriale. În urma consultării cu crescătorii, cu asociațiile de fermieri și cu asociațiile procesatorilor de carne va rezulta un proiect de ordin care va stabili reguli generale de biosecuritate pentru prevenirea și combaterea bolilor majore la porcine. Este nevoie de un program de măsuri care să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul Românei și care să permită relansarea activității în creșterea porcinelor și în procesarea cărnii de porc. Asigurăm toți cetățenii că, în România și implicit în județul nostru, vor putea crește porci în gospodăria proprie, cu respectarea unor norme minime de biosecuritate”, a precizat președintele PNL Argeș.  

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu