Actualitate

CINE BENEFICIAZĂ DE SERVICII MEDICALE FĂRĂ A PLĂTI CONTRIBUȚIA

BENEFICIAZĂ SERVICII MEDICALE — Detalii actualizate despre BENEFICIAZĂ SERVICII MEDICALE, pe scurt, în articolul de mai jos.

BENEFICIAZĂ SERVICII MEDICALE

BENEFICIAZĂ SERVICII MEDICALE
DE7AC0CC 84C2 4F42 B721 3C1566EA44F0

Ca regulă, orice persoană e obligată să plătească o contribuție (CASS), pentru a fi asigurată în sistemul public de sănătate. Există, însă, și excepții, pentru anumite tipuri de persoane: acestea nu trebuie să plătească nicio contribuție sau să participe la o coplată, pentru a beneficia de asigurare. E foarte important pentru persoanele interesate să se asigure că se încadrează pe excepții. Altcumva, ele nu beneficiază decât de anumite servicii medicale, precum cele de urgență.

Potrivit Codului fiscal, sunt scutiți de la obligația de plată a CASS minorii (fără excepție), dar și, în unele cazuri, cei de până la 26 de ani, dacă: sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor; sunt ucenici sau studenți; sunt studenți-doctoranzi care desfășoară activități didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenționale didactice pe săptămână, precum și dacă urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști; provin din sistemul de protecție a copilului.

În aceste cazuri, ei nu datorează CASS decât dacă nu obțin venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor. De asemenea, aceștia datorează CASS dacă obțin venituri din activități independente, activități agricole, silvicultură și piscicultură, dar doar peste valoarea salariului de bază minim brut pe țară.

Sunt scutite de la plata obligatorie a CASS și soțul/soția/părintele fără venituri și aflat în întreținerea unei persoane asigurate.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul